Camelia Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat pe Voiculescu, EXCLUSĂ din magistratură

Camelia Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat pe Voiculescu, EXCLUSĂ din magistratură
Publicat: 08/02/2017, 20:23

CSM a admis astăzi acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva judecătoarei Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel București și a decis excluderea ei din magistratură, pentru „încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii”.

Decizia poate fi atacată cu recurs la completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea CSM, în care vor fi detaliate și faptele pentru care s-a aplicat această sancțiune, cea mai dură prevăzută de lege, urmează să fie redactată în termen de 20 de zile, Camelia Bogdan având timp 15 zile să o atace, arată CSM.

În ordinea de zi a CSM privind acest subiect, se arată că în sprijinul acțiunii Inspecției Judiciare împotriva Cameliei Bogdan au venit și FACIAS, ong înființat de omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la închisoare de completul din care a făcut parte și Camelia Bogdan, dar și Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică, invitat permanent la Antena 3, post de televiziune deținut de fiicele lui Dan Voiculescu.

„Decizia este vădit nefondată, nu am fost niciun moment în stare de incompatibilitate, și a trecut peste Agenția Națională de Integritate care a decis în mod irevocabil că nu am fost incompatibilă. Problema trebuie privită în ansamblu, eu mai am cercetări disciplinare la Inspecția Judiciară pentru că am soluționat cauze în care am pronunțat ordine de confiscare a produsului infracțiunii, respectiv cauza Ultra Pro Computers și se mai fac verificări în cauza BCR și probabil că s-a aplicat această sancțiune unde nu există nicio urmă de abaterea pentru viitoarele dosare. (…) În acel dosar (BCR) am cerut confiscarea produsului infracțiunii inclusiv de la firmele al căror beneficiar azi este domnul Sebastian Ghiță, cel care m-a și acuzat în spațiul public de măsluirea unui dosar. (…) Voi contesta această decizie care este profund injustă”, a declarat Camelia Bogdan pentru Mediafax.

Inspecția Judiciară a CSM s-a autosesizat în februarie 2016, după ce la postul de televiziune deținut de familia Voiculescu au apărut acuzații de conflict de interese la adresa Cameliei Bogdan, potrivit cărora ea a predat niște cursuri unor angajați ai APIA, fiind plătită pentru acest lucru de Ministerul Agriculturii. Totodată, acest minister era parte a dosarului provond fraudarea ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

În apărarea ei, Camelia Bogdan a arătat Inspecției Judiciare că a predat la un seminar organizat la Poiana Brașov, în 2014, în timpul vacanței de vară judecătorești, fără însă să lipsească de la ședințele de judecată care îi fuseseră repartizate. Ea a arătat că banii primiți în schimbul activității sale de lector la seminarul „Aplicarea Viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene” nu au fost plătiți de Ministerul Agriculturii, ci de firma FDI Top Consult, care câștigase procesul de selecție pentru organizarea cursurilor pentru angajații APIA. Banii nu proveneau de la bugetul Ministerului Agriculturii, ci dintr-un credit contractat de Ministerul Finanțelor de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), a mai arătat Camelia Bogdan.

De asemenea, judecătoarea a mai arătat că ANI nu a găsit situația sa ca fiind o incompatibilitate, existând un raport al ANI rămas definitiv în acest sens.

„Colaborez de fiecare dată când se ivește ocazia la proiectele Institutului Național al Magistraturii, dar și în programe pentru prevenirea și combaterea corupției organizate de diferite alte instituții, așa cum fac și numeroși alți magistrați români. Am participat și voi mai participa la astfel de conferințe și seminare, în țară și în străinătate, orice magistrat având datoria de a se perfecționa continuu și de a împărtăși și altora – magistrați, ofițeri de poliție judiciară, funcționari – cunoștințele teoretice dobândite și practica judiciară; asemenea evenimente joacă un rol important și în prevenirea, nu doar în combaterea criminalității economice”, a arătat judecătoarea Camelia Bogdan, în cererea de apărare a reputației adresată CSM, în fața linșajului mediatic la care era supusă la Antena 3 și pe siteul Lumea Justiției.

„Vă rog să observați faptul că eu nu mă aflu în niciun conflict de interese, deoarece nu am încasat, sub nicio formă, nicio sumă de bani de la vreo parte din dosar și, deopotrivă, nu am beneficiat de niciun folos ori avantaj, iar de ‘lege lata’, judecătorul care la deliberare dispune repararea prejudiciului/restituirea unor sume de bani nu are posibilitatea să stabilească el însuși destinația sumelor, chiar dacă aceste sume privesc creanțe bugetare, după cum rezultă din analiza disp. art. 393 C. pr. pen, care configurează obiectul deliberării”, a mai arătat ea în cererea adresată CSM.

În 2014, completul Curții de Apel București format din judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe omul de afaceri Dan Voiculescu.

Camelia Bogdan a fost cea care a judecat până la un moment dat în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, fostul șef al FNI, fiind eliminată din complet pentru că judecătoarea Elena Burlan, de la Tribunalul București, a considerat că judecă mult prea repede dosarul.

Judecătoarea Camelia Bogdan este cea care a dispus condamnarea omul de afaceri Ștefan Riza la 12 ani de închisoare. La Curtea de Apel, acesta a primit o reducere a pedepsei la 3 ani. Reducerea a fost acordată de către nimeni altul decât judecătorul Stan Mustață, cel care a fost arestat pentru corupție și care a fost desemnat inițial să judece dosarul lui Dan Voiculescu.

Camelia Bogdan a sesizat de asemenea DNA pentru că prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA nu a fost recuperat, arătând că Tribunalul București, care urmărește executarea sentinței din dosarul ICA-Dan Voiculescu nu a dispus identificarea averii omului de afaceri și la nivelul firmelor familiei Voiculescu, inclusiv cele offshore, nu doar a persoanelor fizice.

Camelia Bogdan este și cea care a dispus confiscarea a 2 milioane de lei de la Ioana Băsescu, fiica fostului președinte, acesta reprezentând comisionul notarial pentru o tranzacție considerată ilegală Dispoziția a fost dată într-un dosar în care se cerea redeschiderea anchetei DNA privind insolvența unei firme a omului de afaceri Dan Fisher, decedat între timp, conform România Curată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×